dianaburlacu

Abstract

            În alegerile pentru Parlamentul European din 2004,
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de nord a avut o evoluţie diferită faţă
de cea a celorlalte ţări, dar şi faţă de trendul personal stabilit în cele
cinci alegeri anterioare. Factorul principal vizează gradul de participare la
vot a cetăţenilor britanici, însă analiza demonstrează şi schimbări în
configurarea sistemului de partide rezultat după aflarea rezultatelor.

            În
realizarea momentului 2004 în evoluţia alegerilor europarlamentare britanice am
pornit de la teoria alegerilor de rang secund, datorită faptului că aceste
alegeri au ca şi caracteristică un grad de participare mai scăzut decât în
alegerile şi oferă o perspectivă de analiză a schimbărilor din rândul actorilor
politici(partidele de guvernare pierd, partidele mici sunt avantajate, s.a).

            Un
factor important în analiza momentului 2004 este evoluţia caracteristicilor
alegerilor europene din UK în perioada 1979-2004, cu accent pe momentul 1999
când a avut loc schimbarea formulei electorale, dar şi cel mai mic grad de
participare înregistrat de vreun alt stat membru UE. De asemenea, analiza a
vizat şi alegerile naţionale, dar şi cele locale, organizate în aceeaşi zi cu
alegerile europene. Un alt element analizat a fost evoluţia atitudinilor
britanicilor faţă de Uniunea Europeană şi faţă de Parlamentul European în
perioada 1999-2004 şi 2004-2008 pentru a evidenţia caracteristicile votului din
2004, dar şi pentru a putea surprinde o evoluţie viitoare la alegerile din
2009.

            Ipoteza
de cercetare a constat în presupunerea că un factor de
influenţă pentru gradul de participare la vot al UK este sistemul electoral
introdus în 1999. Dacă această ipoteză ar fi corectă, întrebarea firească este
dacă alegerile UK se pliază pe modelul de alegeri de rang secund şi ce
diferenţe există între aceste sisteme. Concluzia a fost însă că alegerile
europarlamentare din UK nu sunt fidele în totalitate alegerilor de rang secund,
iar diferenţele specifice induc şi un posibil trend viitor ce trebuie confirmat
sau infirmat o dată cu viitorul scrutin electoral.

Introducere:

            În
alegerile din 2004 pentru Parlamentul European s-a înregistrat cea mai scăzută
participare la vot din toate alegerile începând cu anul 1979, de doar 46%,
comparativ cu 63% din 1979 sau chiar 50% din 1999[1].
Multe cercetări au încercat să explice acest fenomen, având în vedere atât
legitimitatea instituţiilor europene, interesul cetăţenilor faţă de Uniunea
Europeană sau natura alegerilor europene, ca fiind de rang secund. Nu poate fi
negată influenţa deosebită pe care a avut-o participarea statelor noi, a căror
prezentare la vot a cetăţenilor a avut o medie de 40,3% sau chiar de 31,2% în
cazul celor 8 state noi membre foste ţări comuniste, însă trebuie remarcat şi
trendul descrescător pe care cele 15 state membre vechi îl continuă în 2004[2].
Deşi media este apropiată de cea din 1999, fiind de 52,7% cu doar o mică
diferenţă de doar 0,1%, toate ţările vechi membre suferă o descreştere a
participării electorale, exceptând Luxemburgul ce îşi păstrează trendul
oscilatoriu, având printre cele mai mari valori şi UK ce atinge cel mai mare
grad al participării din toate cele şase euro-alegeri.

            Schimbarea
gradului de implicării cetăţenilor britanici în alegerile pentru Parlamentul
European poate părea surprinzătoare ţinând cont de profilul diferit al UK în
ceea ce priveşte problematica europeană, de asemenea, având în vedere că
înregistrează cea mai mică medie a participării electorale dintre toate cele 15
state membre vechi pe perioada 1979 şi 2004 şi că în alegerile anterioare
înregistrase cea mai mică valoare atinsă de vreo ţară până în acel moment,
24,0%.[3]
În această perspectivă ceea ce poate trezi interesul de cercetare este modul în
care teoriile privind natura alegerilor europene ca alegeri de rang secund
reuşesc să explice această evoluţie, dar şi factorii care ar fi putut determina
această schimbare, având în vedere şi o viitoare evoluţie pentru alegerile din
2009.

Participarea la alegerile parlamentare

            Hermann Schmitt susţine că o participare scăzută
la alegerile europene nu are nimic de-a face cu euroscepticismul sau cu
opoziţia faţă de Parlamentul European şi faţă de politicile acestuia. De asemenea, ea nu reprezintă o
criză de legitimitate a Uniunii Europene, ci în cazul alegerilor de rang
secund, e o consecinţă a lipsei de politizare şi de mobilizare a electoratului.[4]
Factorii pe care Schmitt demonstrează că influenţează participarea la alegeri
sunt reglementările privind votul necesar, ziua în care se votează (organizarea
alegerilor duminica tinde să ducă la scăderea participării, ipoteză pe care
totuşi Richard Flickinger şi Donlez Studlar o infirmă, afirmând că nu există o
relaţie semnificativă între aceste două variabile[5]),
posibilitatea ca alegeri de rang prim să fie organizate în aceeaşi zi(relaţie
care este importantă doar în cazul ţărilor membre vechi UE[6])
şi alte elemente ca: informarea politică, mobilitatea electorală şi apartenenţa
partinică.

            Richard
Flickinger şi Donley Studlar pun un accent deosebit atât pe influenţa
elementelor naţionale, cât şi a celor supranaţionale în explicarea unei
participări scăzute la alegerile pentru Parlamentul European. În analiza unei
participări scăzute ar trebui luate în considerare caracteristicile
socioeconomice, atitudinile şi comportamentul politic al electorilor, dar şi
factorii institutionali ce au un impact asupra comportamentului electoral.
Legea electorală influenţează atât rezultatele alegerilor, natura votul, dar şi
gradul de participare într-un sistem de partide naţional, iar aşteptările ar
viza ca şi în cazul alegerilor supranaţionale să se păstreze tendinţa, ţinând
cont şi de factorii adiacenţi.

În ceea ce priveşte cultura
politică, elementul naţional are un grad de influenţă ridicat în opinia celor
doi autori, ei considerând că încrederea în democraţie şi mulţumirea faţă
de  guvern se reflectă asupra atitudinii
faţă de alegerile europene, determinând o participare cât mai mare şi
vice-versa. “Motivul singur cel mai important pentru non-vot este nefericirea
privind politica în general”[7] – însă această variabilă ar trebui verificată
din perspectiva  modului în care
cetăţenii europeni privesc UE – în mod independent sau prin raportare la
politica naţională. Aceste aspecte sunt importante în definirea diferenţei
dintre gradul de participarea la alegerile naţionale şi cele europene, “the
Eurogap”, influenţat în principal de organizarea socială(Polity) nedezvoltată a
Uniunii Europene, de atitudinea generală faţă de Uniunea Europeană şi de
conştientizarea importanţei rezultatelor alegerilor. Nivelul de identificare
faţă de comunităţile locale şi naţionale este mai puternic decât cel european,
iar recunoaşterea rolului Parlamentului European, nu reprezintă şi
conştietizarea efectelor pe care acesta îl are asupra vietii lor.[8]

Alegerile Europarlamentare – alegeri de rang secund

            Diverşi cercetători au susţinut
ideea potrivit căreia participarea la alegerile europarlamentare tinde să fie
mai scăzută datorită faptului că acestea sunt alegeri de rang secund, având
pentru cetăţeni o importanţă mai redusă decât alegerile naţionale. Deşi nu este
declarată a fi o relaţie reflexivă putem presupune pentru început că alegerile
de rang doi determină o participare scăzută, dar şi că o participare mai
scăzută este semn al unor alegeri de grad secund.

            Alegerile
europene, ca şi alegeri de rang secund sunt caracterizate pe lângă o
participare mai scăzută decât în cazul alegerilor de rang prim – alegeri
naţionale, de un câştig relativ mai redus al partidelor de guvernare şi al
partidelor mari şi de o afirmare mai deosebită a partidelor mici. Pierderile
suferite de partidele de guvernare sunt interpretate în diferite sensuri, având
în vedere atât comportamentul votantului raţional, cât şi ciclul electoral,
respectiv momentul din acest ciclul în care au loc alegerile pentru Parlamentul
European. Votantul raţional votează ţinând cont de utilitatea alegerii sale,
iar în cazul alegerilor europene, el consideră că acestea sunt oportunitatea cu
un cost scăzut pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de partidul aflat la
guvernare.[9]
Totuşi, o abordare de acest fel face ca alegerile europene să fie percepute
doar ca un mijloc de exprimare a unei nemulţumiri faţă de politica naţională,
iar votul să fie unul de referendum, aşa cum îl defineşte Cliff Carrubba şi
Richard J. Timpone. Acest tip de vot este determinat de faptul că cetăţeanul
este interesat de rezultatele politicilor, iar implicaţia naţională se resimte mai
clar şi în mod direct decât influenţa deciziilor Parlamentului European[10].
Totuşi, se presupune că votantul raţional are o informaţie perfectă, ceea ce contrazice
ipoteza, ţinând cont că Parlamentul European are din ce în ce mai multă putere
în procesul de decizie iar această informaţie pare a nu afecta acest vot de
referendum, iar relaţia dintre cetăţeni şi Uniunea Europeană este facilitată
tot de actorii naţionali care pot deforma sensul informaţiei în mod
inconştient, neexistând o relaţie directă(polity) între Parlamentul Uniunii
Europene şi cetăţeni, asemenea celei dintre instituţiile naţionale, parlamentul
naţional, şi cetăţeni.

            Această
relaţie incompletă şi importanţa pe care o oferă electorii alegerilor europene
şi influenţele alegerilor europene determină şi votul sincer exprimat la
europarlamentare ce influenţează afirmarea partidelor mici în cadrul
structurilor europene în detrimentul celor mari care câştigă în alegerile de
rang prim. Se presupune că în alegerile legislative naţionale votanţii votează
strategic pentru maximizarea utilităţii votului şi renunţă la prima preferinţă
în favoarea următoarei în condiţiile în care favorita nu are şanse, iar cea
de-a doua asigură atingerea unor obiective propuse(politici). În cazul
alegerilor europene, electoratul renunţă a-şi mai irosi voturile şi votul
reprezintă de fapt alegerea reală. Explicaţia stă în miza pe care votanţii o
găsesc în alegerile naţionale versus alegerile europene. În primul caz, există
concretizarea votului în alegerea unui executiv, în timp ce pentru Parlamentul
European nu există o finalitate în alegerea unei conduceri executive, deşi după
alegerile din 2004, Parlamentul European a jucat un rol decisiv în
nominalizarea Preşedintelui Comisiei, aşa cum arată Schmitt Hermann [11]
care presupune de asemenea că o adaptare a sistemului politic al Uniunii
Europene, pentru ca alegerile să se finalizeze în alegerea unui executiv, ar
duce la o transformare radicală a Uniunii Europene şi implicit s-ar depărta de
modelul de guvernare şi guvernanţă a acesteia.

            În
aceste condiţii, după cum reiese şi din cercetarea lui Cliff Carrubba şi
Richard J. Timpone, teoria votului sincer nu este aplicabilă şi putem presupune
că votul diferit la alegerile europene faţă de cele naţionale e urmare a
preferinţelor diferite ale indivizilor pentru niveluri diferite de implementare
a politicii. “Nu e nici un
motiv pentru a presupune că indivizii trebuie să voteze la fel in cele două
alegeri pentru că le consideră importante”[12].
Cercetarea aceloraşi autori subliniază ideea că o măsură folosită – percepţia
puterii Parlamentului European – oferă unele evidenţe că indivizii sunt mai
puţin predispuşi să-şi schimbe votul atunci când conştientizează că Parlamentul
European va fi mai puternic.

UK : Ipoteze de lucru

            Înainte de a analiza factorii care
au determinat situaţia UK la alegerile europene din 2004, vom trasa liniile ce
trebuie urmate, sau mai bine zis ipotezele de lucru. În primul rând comparând
rezultatele din 1979 şi 2004 şi gradul de prezentarea la vot a populaţiei britanice
în toată această perioadă, există presupunerea că un factor de influenţă pentru
gradul de participare la vot al UK este sistemul electoral introdus în 1999.
Dacă această ipoteză ar fi corectă, întrebarea firească este dacă alegerile UK
se pliază pe modelul de alegeri de rang secund şi ce diferenţe există între
aceste sisteme.

Evoluţia 1979-2004

            Gradul de prezenţă la vot a
alegătorilor britanici s-a situat în toată această perioadă în limitele
inferioare ale participării la vot pe întreaga Europă, menţinând totuşi în
perioada 1979 şi 1994 un trend crescător, continuat şi în 2004, cu singura
modificare radicală din 1999, când participarea a fost cu 12% mai mică decât
anul anterior şi mai puţin de o pătrime din cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat
la vot[13].

            În aceste condiţii putem presupune
că în 1999 anumiţi factori au afectat intenţia votanţilor de a se prezenta la
alegeri. La prima vedere, schimbarea sistemului electoral din unul majoritar în
unul de reprezentare proporţională ar putea fi unul dintre aceşti factori,
fiind ştiut faptul că sistemul electoral la nivel naţional al UK a fost
întodeauna cel majoritar – first-past-the-post, susţinut până în 1999 şi pentru
alegerile europarlamentare. Se consideră că complexitatea şi confuzia procedeului
de vot şi de transformare a voturilor în locuri determină o participare mai
scăzută, însă David farell spune că neparticiparea şi voturile anulate au alte
cauze şi nu sistemul electoral susţine acest lucru[14].

Totuşi  în cazul
Marii Britanii trecerea a fost una semnificativă şi neparticiparea vizează
primul impact cu un nou sistem electoral mai complicat decât cel anterior; de
la un sistem cu reguli simple de transformare a voturilor în locuri, votanţii
ştiind în cazul first-past-the-post că, câştigatorul este cel cu cele mai multe
voturi din circumscripţie, la o formulă electorală în care alegerea unui
candidat este indirectă. Acestă presupoziţie este verificată de diferenţa
gradului de participare dintre Marea Britanie şi Irlanda de Nord, în primul caz
aceasta fiind de doar 23,1%, respectiv 57%, în Irlanda de Nord păstrându-se sistemul
de vot unic transferabil[15].
Trebuie să precizăm în această situaţie că o concluzie finală privind influenţa
schimbării sistemului electoral asupra participării electorale nu poate fi
oferită, datorită lipsei de dovezi empirice care să verifice acest aspect şi
structura prezenţei la alegeri între regiuni şi în cazul altor alegeri
europarlamentare şi datorită faptului că, aşa cum susţinea şi David Farrell
există şi alţi factori care influenţează o participare redusă la
alegeri(exemplu: atitudinea anti-partide, dar care nu face subiect al acestei
lucrări).

Acceptarea supoziţiei că un nou sistem electoral a dus la
schimbarea ritmului gradului de participare electorală în 1999 duce la găsirea
unei explicaţii pentru creşterea din 2004, reprezentată de o internalizare şi o
acceptare a „regulilor jocului”. De asemenea, schimbarea formulei electorale a
dus la configurarea unui nou sistem de partide europene pentru UK, oferind o
posibilitate de a câştiga voturilor şi partidelor mai mici şi în consecinţă
atrăgând la vot şi electoratul partidelor mici care în alte contexte nu ar fi
participat. În 1999 numărul de partide britanice nou intrare în Parlamentul
European a fost de 3: Plaid Cympru, Green Party şi UK Indepence Party, însă
ceea ce contează este faptul că, aşa cum reiese din tabelurile din Anexa 3,
votanţi încep să ofere o mai mare importanţă-voturi partidelor mici, un exemplu
fiind Green Party care şi-a dublat numărul de voturi obţinute între cele două
alegeri. Un caz aparte este UK Indepence Party ce în 1994 a câştigat pentru
prima dată doar 1% din voturi, iar în 1999 ajunsese la 7%, în analiza lui fiind
nevoie testarea variabilei „atitudine faţă de UE” ce poate avea o influenţă deosebită,
ţinând cont şi de atitudinea generală a britanicilor faţă de Uniunea
Europeană. 

Trendul ascendent al partidelor mici este sprijinit de
reprezentarea proporţională, însă formula electorală D’Houndt este una dintre
formulele RP care avantajează partidele mari[16].
Ţinând cont de acest factor, evoluţia partidelor britanice, atât la nivel
european în anii precedenţi introducerii noului sistem, cât şi la nivel
naţional ar fi fost alta, aşa cum reiese din Anexa 4. După cum se observă partidul laburist ar fi avut în 1994 doar 43 locuri, decât 63 cât a obţinut pe
formula electorală veche, iar Partidul Democrat Liberal ar fi avut cu 9 locuri
mai multe.  În condiţiile acestea ar fi
fost interesant de analizat influenţa formulei electorale în determinarea alegerilor
europene ca alegeri de rang secund, însă lucrarea de faţă prinde doar o parte
din această dezbatere.

Sistemul de partide britanic
– Alegerile europene

În 2004 influenţele noii formule electorale ar fi putut
determina creşterea interesului şi al gradului de participare la alegerile europarlamentare
a britanicilor. De asemenea, în 2004 Partidul Laburist a continuat trendul
descrescător, iar  UK Indepence Party a
devenit a treia forţă politică în alegerile europene. Această susţinere nu se
datorează numai efectelor mecanice ale formulei electorale, ci am putea chiar
să vorbim de efectele psihologice, întrucât diferenţa faţă de celelalte alegeri
se exprimă în procente de vot obţinute şi nu în locuri câştigate.

În 2004 s-a înregistrat cel mai înalt grad de prezenţă la
urne înregistrat de UK, în condiţiile unei scăderi a gradului de participare
înregistrat în Irlanda de Nord, de la 57% la 51%, ceea ce reprezintă o creştere
mai mare de 15% în participarea alegătorilor în Marea Britanie.[17]
Am precizat anterior că acesta ar putea să fie o consecinţă a internalizării
noii formule electorale, însă trebuie să luăm în considerare şi organizarea
alegerilor locale în acceaşi zi cu alegerile europene. În prima parte a
lucrării am prezentat păreri potrivit cărora organizarea alegerilor europene
concomitent cu alegeri naţionale determină un grad mai ridicat de participare
la vot, ceea ce s-a şi realizat în Anglia şi Ţara Galilor, comparativ cu Scoţia
unde gradul de prezenţă a fost mai redus, neorganizându-se alegeri locale. Este
interesantă suprapunerea alegerilor europene cu cele locale, datorită naturii
celor două alegeri, ce comparativ cu cele generale sunt considerate a fi de
rang secund. Mai mult, natura sistemelor de partide în cazul celor două tipuri
de alegerilor este diferită de natura sistemului de partide determinat în
alegerile generale, având deasemenea şi sisteme electorale diferite.

            Analizând evoluţia votului între
1997 şi 2005 între cele două alegeri observăm că există o relaţie fidelă între
voturile de la nivel local şi naţional în momentul când acestea sunt organizate
în aceeaşi zi, anul 1997 şi anul 2001. Totuşi în această perioadă partidul
aflat la guvernare a suferit pierderi constante, în 2005 câştigând majoritatea
cu cel mai mic procent de voturi obţinut vreodată de un partid câştigator. În
cazul alegerilor pentru Parlamentul European din 1999 votul vine la mijlocul
ciclului electoral, după doi ani de la investirea în funcţia de conducere a Partidului
Laburist, ce în 1994 obţinea 44% din voturile pentru Parlamentul European. Această
schimbare ar putea fi explicată prin teoria ciclului electoral ce se aplică în
cazul alegerilor de rang secund. Mai mult analizând perioada în care Partidul
Conservator a fost la guvernare, observăm o tendinţă de descreştere a
procentelor de vot atribuite acestei formaţiuni(de la 51% în 1979 la primele
alegeri europene şi la câştigarea alegerilor după o perioadă de absenţă de la
guvernare) ajungând până la 28% din voturi în 1997 când formaţiunea pierde şi
alegerile generale. După acest moment Conservatorii au un trend crescător în
1999, dar ajung la un procent apropiat de 27% în 2004 când partidele mici
reuşesc să-şi maximizeze participarea la europarlamentare[18]. 

            Concluzia tabelului ar fi că, deşi
ambele alegeri de grad secund, alegerile europene şi cele locale sunt
influenţate diferit de alegerile naţionale, ultimele oferind o anumită
fideliltate, iar cele europene britanice încadrându-se în tipologia alegerilor
europene – din perspectiva votului faţă de partidele de guvernare, neexistând
însă posibilitatea în acest moment de a testa dacă acest vot este determinat de
teoria votului strategic. În ceea ce priveşte avantajarea partidelor mici, se
poate observa că acest fapt depinde mai mult de natura formulei electorale
folosită în alegerile europene. Al treilea criteriu definitoriu al alegerilor
de rang secund este participarea mai redusă decât în cazul alegerilor de rang
prim anterioare. În perioada 1979-2004, participarea la euroalegeri nu a
depăşit coeficientul de 40% per total[19],
în timp ce în cazul alegerilor generale acesta nu a fost mai mic de 59,4%
înregistrat în 2001, de altfel cea mai mică valoare a participării dn 1918 până
în acel moment[20], ceea ce înseamnă că este
îndeplinit criteriul alegerilor de rang secund. Se poate reda din această
evoluţie un anumit trend de descreştere în cazul alegerilor naţionale şi unul
crescător în cazul alegerilor europene (exceptând anul 1999 pe care l-am
definit a fi o consecinţă a introducerii noului sistem electoral). Putem să
preconizăm o apropiere între cele două perpective pe viitor, folosind ca şi
susţinere argumentul amintit la început precum că interesul privind alegerile
europarlamentare va creşte o dată cu conştientizarea puterii Parlamentului
European şi a influenţei acestuia asupra vieţii personale. Putem vorbi în cazul
Marii Britanii de o creştere a interesului faţă de Uniunea Europeană şi o
scădere în ceea ce priveşte politica naţională? Am ales doar Marea Britanie, pentru
că în cazul Irlandei de Nord, rata de participare la euroalegeri a fost în
ultimele tururi de peste 50%, iar pentru alegerile naţionale aceasta a fost
între limitele normale caracteristice acestei regiuni, contrar Angliei, Scoţiei
şi Ţării Galilor unde s-au înregistrat cele mai mici grade de participare din
1945. Gradul de prezenţă la urne s-a păstrat şi în 2005, fiind de 61,4%[21],
ceea ce ridică semne de întrebare asupra prezenţei la vot de la alegerile
europene din 2009.

Atitudine UE

            Hermann Schmitt susţine că o
participare scăzută la alegerile europene nu are nimic de-a face cu
euroscepticismul sau cu opoziţia faţă de Parlamentul European şi faţă de
politicile acestuia, iar acest lucru ar însemna că euroscepticismul de care
vorbesc cercetătorii ca fiind caracteristic britanicilor nu influenţează
participarea redusă la vot. Tema lucrării nu este a analiza motivele
participării scăzute la alegerile europene a britanicilor, ci a explica
creşterea ratei prezentării la urne din 2004, în condiţiile în care tendinţa
europeană a fost inversă. Pentru acest lucru vom analiza comparativ evoluţia
atitudinii şi percepţiei asupra Uniunii Europene şi asupra instituţiilor
acesteia din Eurobarometrele de opinie publică din 1999[22]
şi din 2004[23], iar pentru a putea
observa o tendinţă pentru viitoarele alegeri vom compara şi datele din
Eurobarometrul din 2007 toamna[24].

            La o primă vedere, între opiniile
dintre 1999 şi 2004 nu există o diferenţă foarte mare care să indice un anumit
trend. Cea mai evidentă diferenţă între 1999 şi 2004 a fost  cea privind pericolul pe care Uniunea
Europeană îl poate avea asupra ţării lor; pierderea identităţii – ca prim
pericol în 1999, cu 68% a fost înlocuită de alte teme ca: ţara noastră să
plătească mai mult la bugetul UE (69% dintre respondenţi au nominalizat-o),
pericolul de a pierde moneda naţională – 68% (o temă ce în 1999 nu era atât de
dezbătută), transferul de locuri de muncă, creşterea drogurile şi infracţiunile
– 68%, ce în 1999 erau alese de 66%, , urmate de dificultăţile pe care pot să
le aibă fermierii şi apoi de problema identităţii cu 61%. Deşi scăderea
procentului celor care considerau că UE poate fi o ameninţare la adresa
identităţii naţionale nu este atât de dramatică, ea poate fi încă o explicaţie
pentru gradul scăzut de prezenţă la vot în 1999 şi în acest context se poate
presupune că înlocuirea ei cu probleme care ţin mai mult de partea de politici
şi de decizii, ia determinat să vină la vot, pentru a oferi susţinere
reprezentanţilor care să îi apere tocmai de aceste probleme. Deşi poate părea
absurdă o astfel de explicaţie, existenţa unui pericol îi determină pe oameni
să se coalizeze, iar în cazul britanicilor să schimbe acea abordare de „don’t
know, don’t care”.

            O modificare care completează
portretul britanicilor în alegerile din 2004 comparativ cu cele din 1999 este
percepţia lor privind „beneficiul de pe urma membership-ului cu UE”. În 1999,
37% dintre britanici considerau că ţara lor nu beneficiază de pe urma faptului
că e membru UE, iar în 2004 procentul a crescut la 47%, în timp ce procentul
celor care considerau că există beneficii a rămas constant la 30%. Acest lucru
poate însemna faptul că 10% dintre britanici care erau neutrii în ceea ce
priveşte beneficiile UE au devenit eurosceptici , sau conştientizează „neprofitabilitatea
caracterului de membru UE”. Mai mult procentul celor care nu cred în Uniunea
Europeană a crescut în rândul cetăţenilor britanici de la 48%  în 1999 la 55% în 2004, în timp ce încrederea
a rămas la aproximativ acelaşi procent de 19-20%, iar în ceea ce priveşte
încrederea în Parlamentul European, procentul celor care nu cred în el a
suferit aceeaşi creştere de 7%, iar numărul celor care au încredere a scăzut cu
2%, până la voaloarea de 30%.  Un element
surpinzător în acest context este faptul că 45% dintre britanici consideră că
UE are un rol pozitiv în combaterea terorismului, funcţiile atribuite fiind mai
mult din latura celor care nu afectează integritatea şi politica naţională,
exemplu fiind politicile externe ale UE. 54% dintre britanici considerau în
1999 că imigraţia este un domeniu în care UE are un rol negativ, atitudinea
britanicilor fiind una împotriva imigrării.

            Creşterea gradului de neîncredere a
populaţiei Regatului Unit în UE şi Parlamentul European cu un procent de
7%  este egală cu diferenţa dintre
participarea la vot în măsură de 38% şi procentul populaţiei cu încredere în
Parlamentul European, ceea ce poate însemna că votul din 2004 a fost un vot al
euroscepticilor şi că în 2004 s-a reuşit mobilizarea la vot a acestora;
explicaţie ce poate valida şi creşterea partidului UKIP cu aproximativ 9% din
1999 până în 2004.

Concluzii:

Din analiza anterioară putem să concluzionăm că alegerile
europarlamentare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord nu se
pliază în totalitate pe modelul alegerilor de tip secund caracteristice de altfel
ţărilor Uniunii Europene, dar că datorită noii formule electorale introduse în
1999 de reprezentare proporţională utilizată în majoritatea ţărilor membre UE,
UK poate urma trendul alegerilor europene ca alegeri de rang secund. Şi înainte
de acest moment, scrutinurile pentru Parlamentul European urmăreau o
descreştere a câştigurilor partidului de guvernare, însă partidele mari nu erau
afectate în favoarea partidelor mici.

Se poate spune că interesul pentru alegeri în rândul
populaţiei a început să crească în cazul celor pentru Parlamentul European, dar
să scadă în ceea ce priveşte alegerile locale, însă trendul nu confirmă o
apropiere între aceste două genuri de alegeri, scrutinul european din 2009
reuşind să confirme sau să infirme această ipoteză. Din Eurobarometrul 64 pe
Octombrie 2007 se observă că opiniile privind beneficiile Uniunii Europene
pentru UK s-au schimbat, procentul celor care cred că UE aduce beneficii
crescând de la 30% la 43% în 2007. Părerile sunt balansate, cei care consideră
că nu există beneficii ca stat membru fiind în procent de 47%,  ceea ce înseamnă că nu există o tendinţă bine
definită în această privinţă. Totuşi, în 2007 s-a conturat un declin al
încrederii în Uniunea Europeană ce s-a concretizat în jurul a 25% încredere, cu
o scădere de 5% în doar 6 luni. Un element pozitiv este totuşi faptul că
procentul celor care înţeleg cum funcţionează Uniunea Europeană este de 37%,
iar 55% dintre britanici consideră că ţara lor va avea un rol important în
cadrul Uniunii Europene.

În aceste condiţii se poate privi în perspectiva unei
creşteri a gradului de participare la euroalegeri, ţinând cont de factorii
enunţaţi mai sus, dar şi de cei analizaţi pe parcursul lucrării? Dacă trendul
descrescător al partidului de guvernare se păstrează, iar alegerile au loc în
ultima parte a ciclului electoral, în contextul creşterii afirmării
partidelor  britanice mici în cadrul
Parlamentului European şi al poziţiei de balans de putere al Partidului Liberal
Democrat – acum numărul efectiv de partide în Marea Britanie fiind de 2,5 care vor fi rezultatele alegerilor europene din 2009 în Regatul Unit al Marii
Britanii şi al Irlandei de Nord?

Richard
S. Flickinger,  Donley T. Studlar One
Europe (2007) Many Electorates? Models of Turnout in European Parliament
Elections After 2004, Comparative Political Studies, Volume 40 Number

Schmitt,
Hermann (2005) ‘The European Parliament Elections of June 2004: Still
Second-Order?’, West European Politics, 28:3,

Cliff
Carrubba Richard J. Timpone (2005) Explaining vote switching across first- and
second-order elections. Evidence From Europe, Comparative Political Studies,
Vol. 38 No. 3, April , p 263

Farrell,
David M. Electoral Systems . Londra: Palgrave. 192-207

Arend
Lijphart. Electoral Systems and Party Systems (Oxford: Oxford University
Press), cap. 2 Electoral Systems: Types, Patterns, Trends”, 21-39

Adam Mellows-Facer, Richard Cracknell and Jessica Yonwin, European
Parliament Elections 2004, RESEARCH PAPER 04/50, SOCIAL AND GENERAL
STATISTICS SECTION, HOUSE OF COMMONS LIBRARY (UK), accesat de pe http://www.parliament.uk/commons/lib/research/rp2004/rp04-050.pdf,
la data de 16.05.2008,

Adam
Mellows Facer, General Election 2005, SOCIAL AND GENERAL STATISTICS
SECTION, HOUSE OF COMMONS LIBRARY (UK), accesat de pe http://www.parliament.uk/commons/lib/research/rp2005/rp05-033.pdf
, la data de 16.05.2008,

Bryn Morgan & Richard Cracknell, Elections to the European Parliament – June 1999, SOCIAL & GENERAL
STATISTICS SECTION, HOUSE OF COMMONS LIBRARY, accesat de pe http://www.parliament.uk/commons/lib/research/
la data de 16.05.2008

Bryn Morgan & Richard Cracknell, European Parliament Elections-1979
to 1994, June 1999, SOCIAL & GENERAL STATISTICS SECTION, HOUSE OF COMMONS
LIBRARY, accesat de pe http://www.parliament.uk/commons/lib/research/
la data de 16.05.2008

Adam Mellows-Facer and Jessica Yonwin,  Local Election 2004, SOCIAL AND GENERAL STATISTICS SECTION, HOUSE OF
COMMONS LIBRARY

Bryn Morgan,General Election results, 7 June 2001,SOCIAL & GENERAL
STATISTICS SECTION, HOUSE OF COMMONS LIBRARY, accesat de pe http://www.parliament.uk/commons/lib/research/
la data de 16.05.2008